Returnarea produselor se acceptă conform termenilor și condițiilor menționați mai jos și sunt în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Produsele care fac obiectul comenzilor încheiate online, pot fi returnate, fără invocarea vreunui motiv într-un termen de 14 zile lucrătoare de la data primirii acestora. Înainte de expirarea perioadei de retragere, cumpărătorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 alin.(3) și art.14 din O.U.G Nr.34/2014, în termen de 14 zile începând de la ziua în care intră în posesia fizică a produsului.
Cheltuielile de returnare sunt suportate de cumpărător. Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat. Vânzătorul va rambursa contravaloarea produsului în maxim 14 zile lucratoare de la data informării de către Cumpărător asupra deciziei sale de retragere din contract și acceptarea returului. Rambursarea contravalorii produsului se va face doar după primirea produsului. În acest cost intră doar valoarea produselor, nu și transportul aferent comenzii sau costul altor servicii.
Vă rugăm să completați formularul de retur aflat mai jos sau să ne notifici în scris pe adresa de e-mail: contact@magazinuldeinstalatii.com privind hotărârea ta de a returna un produs. Termenul maxim pentru completarea formularului de retur este de 14 zile de la primirea produselor comandate. Formularele completate după această perioadă nu sunt luate în considerare. După completarea formularului de retur, vei primi din partea unui operator, informațiile necesare privind returnarea produselor.
Suma de bani aferentă produselor returnate se va restitui ulterior verificării produselor și întocmirii actelor aferente returului. Coletele care sunt trimise cu ramburs (sistem de expediere conform căruia destinatarul este obligat, la primire, să achite expeditorului contravaloarea aferentă) nu sunt acceptate.
Cumpărătorul nu poate returna produsele achiziționate şi/sau nu poate pretinde oricare daune-interese/despăgubiri, în următoarele situaţii:
Cumpărătorul nu are dreptul să opteze decât o singură dată pentru returnarea/ înlocuirea unui produs în condiţiile art. 4 alin. 1 lit. b) din O.G. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă. În toate cazurile returnării/ înlocuirii a produselor ca urmare a renunţării la cumpărare, costurile de returnare/ înlocuire sunt suportate de către Cumpărător. Renunţarea la cumpărare în mod repetat va putea fi considerată un abuz.
IMPORTANT: Comenzile care au fost ridicate de la magazine sau au fost transportate de Societate direct la Cumpărător prin intermediul personalului propriu nu sunt considerate comerţ la distanţă, ci vânzare prin magazine specializate, întrucât pot fi vizualizate, verificate şi acceptate personal, ca şi corespunzătoare cu scopul şi nevoile clientului.
DE RETINUT!
Vă rugăm să verificati integritatea fizică a coletelor în momentul în care le primești de la curier, în prezența curierului și să cereți întocmirea unui proces verbal de constatare a daunelor dacă produsele prezintă urme de deteriorare. Orice reclamație ulterioară nu va fi luată în considerare.
Pentru orice sesizări și reclamații vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: contact@magazinuldeinstalatii.com